Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor a finalizat procedura de evaluare a integrității etice și financiare a procurorului Alexandru Gaina din Procuratura Anticorupție.

În urma examinării, Completul B a constatat că procurorul întrunește criteriile de integritate etică și financiară prevăzute la art. 11 din Legea nr. 252/2023 și a propus promovarea evaluării externe.

Raportul de evaluare a fost transmis subiectului și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să se pronunțe asupra acestuia, în conformitate cu prevederile legale.

Raportul va fi făcut public după expirarea termenului de contestare a deciziei CSP sau în termen de trei zile de la pronunțarea unei hotărâri definitive ale Curții Supreme de Justiție.

Alexandru Gaina a fost audiat în ședință publică de Completul B la 17 iulie 2026. Înregistrarea audierii este disponibilă aici: https://youtu.be/O1Dy_OeQSHU