Comisia de evaluare a procurorilor (Completul A) a decis încetarea procedurii de evaluare în privința fostului procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție, Vladimir Adam. Motivul este că acesta nu a promovat evaluarea conform Legii nr. 65/2023,  fiind în consecință eliberat din funcția deținută. În aceste condiții, Vladimir Adam nu mai poate fi supus evaluării prevăzute de Legea nr. 252/2023.

Amintim că Vladimir Adam a fost inclus pe lista procurorilor anticorupție pentru evaluarea externă conform Legii nr. 252/2023, transmisă Comisiei la data de 23 mai 2024 de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Comisia l-a notificat despre inițierea procedurii, solicitându-i declarația de avere și interese personale cu datele actualizate pentru ultimii 5 ani, chestionarul de etică și lista persoanelor apropiate din sistemul judecătoresc, al procuraturii și în serviciul public, iar după ce subiectul a transmis aceste informații în termenul legal de 20 de zile, Comisia a colectat date relevante pentru verificarea integrității sale financiare și etice din sisteme informaționale și de la persoane fizice și juridice de drept public sau privat, inclusiv instituții financiare.

În paralel, procurorul Vladimir Adam a fost evaluat și în temeiul Legii nr. 65/2023, în calitate de candidat la funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). La 26 noiembrie 2024, Comisia de evaluare a judecătorilor (Comisia Vetting) a emis un raport prin care propune ca „Vladimir Adam să nu promoveze evaluarea externă pe motiv de necorespundere cu criteriile prevăzute de articolul 11 alin. (2) lit. a)  și  alin. (3) lit.  a)  din Legea  nr. 65/2023”. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat raportul Comisiei Vetting la 23 decembrie 2024. Procurorul V. Adam a contestat hotărârea CSM, însă la 6 mai 2025, CSJ a respins acțiunea sa.

Ca efect juridic, CSP  a luat act de hotărârea CSJ pe 5 iunie 2025 și a transmis Procurorului General materialele aferente pentru inițierea procedurii de eliberare din funcție a procurorului V. Adam. Conform art. 20 alin. (4) din Legea nr. 65/2023, candidații proveniți din rândul procurorilor care nu promovează evaluarea sunt supuși efectelor prevăzute la art. 17 alin. (4) și (5), inclusiv eliberarea din funcție.

Decizia de încetare a evaluării este publicată pe site-ul Comisiei de evaluare a procurorilor.