Comisia de evaluare a procurorilor a aprobat, la 14 august 2026, raportul de reevaluare în privința lui Victor Cazacu, procuror în Procuratura Anticorupție. Comisia propune nepromovarea evaluării reluate, constatând necorespunderea procurorului cu criteriul de integritate financiară prevăzut la art. 11 din Legea nr. 252/2023.

Raportul de reevaluare a fost transmis subiectului evaluat și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să se pronunțe asupra acestuia în condițiile legii.

Raportul va fi făcut public după expirarea termenului de contestare a deciziei CSP sau, în cazul contestării, în termen de trei zile de la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție.

Istoricul procedurii de evaluare

La 16 ianuarie 2026, Comisia de evaluare a emis un raport de nepromovare a evaluării în privința procurorului Victor Cazacu.

Ulterior, la 12 februarie 2026, CSP a respins raportul Comisiei și a dispus reluarea procedurii de evaluare, în scopul „clarificării și reevaluării aspectelor reținute de Comisia de evaluare, în vederea asigurării unei analize unitare, coerente și conforme cu exigențele Legii nr. 252/2023”.

În cadrul procedurii inițiale de evaluare, procurorul Victor Cazacu a fost audiat de două ori. Prima audiere a avut loc în fața Completului B, iar cea de-a doua în fața Comisiei, după ce membrii Completului B nu au întrunit unanimitatea necesară de voturi pentru aprobarea raportului.

În cadrul celei de-a doua audieri, membrii Comisiei au solicitat clarificări suplimentare cu privire la diferențele dintre venituri și cheltuieli, proprietățile deținute și împrumuturile contractate.

În cadrul procedurii de reevaluare dispuse de CSP, procurorul Victor Cazacu a fost audiat o dată în fața plenului Comisiei de evaluare.

Înregistrările celor trei audieri sunt disponibile public: