Comisia de evaluare a procurorilor anunță desfășurarea ultimei audieri din luna august 2026 în cadrul procedurii de evaluare externă a procurorilor.
La 25 august 2026, începând cu ora 16:00, Ion Șlicari, procuror delegat în Procuratura Anticorupție, va fi audiat de Completul A al Comisiei de evaluare a procurorilor.
Audierea va avea loc la Institutul Național al Justiției, în sala de instruiri 005, situată pe str. Serghei Lazo nr. 1, municipiul Chișinău.
O parte a ședinței se va desfășura cu ușile închise, la solicitarea procurorului, în vederea protejării vieții private a persoanelor terțe. Persoanele interesate pot participa în calitate de observatori la partea publică a audierii.
Calendarul audierilor este actualizat periodic și poate fi consultat pe pagina web a Comisiei.