Comisia de evaluare a procurorilor a finalizat evaluarea procurorului Nicolae Zanevici, candidat la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Comisia a decis că candidatul corespunde criteriilor de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 26/2022, astfel, promovând evaluarea.

Decizia a fost transmisă candidatului și CSP, instituția responsabilă de organizarea concursului. În cazul în care candidatul nu se opune publicării, decizia va fi publicată pe pagina web a Comisiei.

Comisia de evaluare a procurorilor este responsabilă de evaluarea a 32 de candidați care aspiră la funcțiile de membri ai Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor și Colegiului de disciplină și etică din subordinea CSP. Până în prezent, Comisia a desfășurat 25 de audieri și a adoptat 16 decizii.