Procurorul Ghenadie Pîrlii nu a promovat evaluarea candidaturii sale pentru funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Comisia de evaluare a procurorilor a stabilit, în unanimitate, necorespunderea candidatului cu criteriile de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 26/2022.

Decizia a fost transmisă candidatului și CSP, urmând a fi publicată doar cu acordul candidatului.

Procurorul Ghenadie Pîrlii a fost audiat pe 6 iunie 2024. Înregistrarea video a audierii sale este disponibilă pe site-ul și pe canalul de YouTube ale Comisiei.

Aceasta este cea de-a 29-a decizie adoptată de Comisie în privința candidaților pentru Colegiile CSP.